Dan Șucu a devenit un subiect principal în Italia, după ce a intrat pe lista selectă a patronilor străini din Serie A.
Jurnaliștii italieni au aflat de prețul pe care Dan Șucu îl oferă pentru a îl transfera pe Ianis Hagi la Genoa. Hagi nu este ...
A doua plecare a lui Andrei Ivan de la Universitatea Craiova a devenit oficială, atacantul de 28 de ani urmând a evolua, sub ...
Philippe Clement, tehnicianul celor de la Rangers, a răbufnit după un penalty controversat care a fost acordat împotriva lui ...
Selecționerul naționalei României, Mircea Lucescu, a vorbit despre cele două transferuri de zece milioane de euro pe care ...
FCSB ar putea scăpa de unul dintre starurile lui Manchester United înaintea meciului din Europa League. AC Milan îl vrea cu ...
Zeljko Kopic va semna, cât mai curând, prelungirea contractului cu Dinamo. ProSport a aflat cele trei mari solicitări pentru ...
Andres Sfait a părăsit-o pe Salernitana după aproape trei ani, pentru a semna cu CFR Cluj. Italienii au reacționat la aflarea ...
Finalul lui 2024 a însemnat plecarea lui Alexandru Dedu (53 de ani) de la Corona Brașov. „De comun acord” susțin șefii ...
Patronul celor de la CFR Cluj, Nelu Varga, poate lua o mare țeapă în această fereastră de mercato, după decizia celor de la ...
Politehnica Iași are unul dintre cele mai slabe atacuri din Superligă, cu o medie de sub un gol pe meci (20 de reușite în 21 ...
Plecarea lui Dorinel Munteanu de la Oțelul Galați stârnește în continuare ample dezbateri în spațiul public. Florin Prunea, a ...